Cultura


Cel mai de seamă fiu al satului este istoricul Ion Nistor (1876-1962), socotit de către Nicolae Iorga cel mai mare istoric al Bucovinei. Ion Nistor a fost unul dintre fruntaşii Bucovinei care au hotărât unirea acestei provincii cu România la 15/27 martie 1918. A fost profesor la Universitatea din Cernăuţi, iar în perioada interbelică a deţinut portofoliul de ministru al sănătăţii. Pentru aceste lucruri a fost închis la Sighet de către comunişti.

Ion Nistor: istoric şi militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naţionale de la Cernăuţi care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat Actul Unirii. Profesor la Universităţile din Viena şi Cernăuţi, rector al Universităţii din Cernăuţi, profesor universitar la Bucureşti, membru al Academiei Române (1911), director al Bibliotecii Academiei Române, fruntaş al Partidului Naţional Liberal, fost ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al Lucrărilor Publice, al Muncii şi, în final, al Cultelor şi Artelor.

Cunoscuta solistă de muzică populară Sofia Vicoveanca a copilărit in zona Vicovului caruia ii poarta numele. Conturată parcă din doinele, baladele şi cântecele de joc pe care le interpretează, Sofia Vicoveanca face cunoscute lumii intregi tradiţiile din zona Bucovinei. Cântece din discografia sa: “Bucovină mândră floare”, “Asta-i joc din Bucovina”, “Asta-i hora mare”, “Arde foc sub opincuţe”, “Am trăit bine cu jocul”, “Supărarea, bat-o, Doamne!”, “Lume, lume trecătoare”, “Bătrâneţea când te bate”, “Săracă vecina mea”, “M-am sfădit rău cu bădiţa”, “Am avut un pui pe lume”.

Free Web Hosting